REGULAMENTUL CAMPANIEI PROMOȚIONALE
„E timpul pentru premiile iconice de la Coca‑Cola”
Chișinău, Republica Moldova
20/07/2026
PREAMBUL
Organizatorul campaniei promoționale „E timpul pentru premiile iconice de la Coca‑Cola” (denumită în continuare „Campania”) este S.A. Coca‑Cola Services, N.V. (denumită în continuare „Organizatorul”).
Campania se desfășoară prin intermediul agenției de publicitate „INDIGO Grup” S.R.L., cu sediul în mun. Chișinău, str. Miorița 11, ap. 78, Republica Moldova, adresa poștală: mun. Chișinău, str. Serghei Lazo 25/1, cod fiscal 1009600011121, cod TVA 0207343, IBAN MD12ML022510000000002431, deschis la Sucursala „Centru” a BC „Moldindconbank” S.A., cod bancar MOLDMD2X, reprezentată de dna Diana Boico, Director (denumită în continuare „Agenția”).
1. DISPOZIȚII GENERALE
1.1. Prezentul Regulament stabilește condițiile generale de organizare și desfășurare a Campaniei, inclusiv mecanismul Campaniei, acordarea premiilor de tip instant win, validarea câștigătorilor, îndeplinirea obligațiilor privind predarea premiilor, precum și drepturile și obligațiile participanților, ale Organizatorului și ale Agenției.
1.2. Termenii și condițiile prezentului Regulament sunt obligatorii pentru toți participanții la Campanie. Participarea la Campanie implică acceptarea integrală și necondiționată a prezentului Regulament.
1.3. Prezentul Regulament va fi publicat începând cu data de 20/07/2026 și va fi disponibil oricărei persoane pe website-ul coca-cola.com/md/ro/offerings/coke-icon-2026.
1.4. Linia telefonică dedicată Campaniei este disponibilă de luni până duminică, între orele 09:00 și 17:00, prin Coca‑Cola Consumer Care Hotline. Apelurile privind activările promoționale curente pot fi redirecționate prin meniul liniei telefonice către numărul Agenției +373 62 000 063. Scopul liniei telefonice este de a oferi informații și suport privind mecanismul Campaniei; participarea și acordarea premiilor rămân supuse exclusiv prezentului Regulament și datelor înregistrate pe platforma Campaniei.
1.5. Agenția acționează în calitate de persoană împuternicită/operator împuternicit al Organizatorului în toate aspectele pentru care Agenția este contractată de Organizator, inclusiv din perspectiva prelucrării datelor cu caracter personal efectuate în legătură cu Campania.
2. DURATA ȘI TERITORIUL CAMPANIEI
2.1. Campania se va desfășura în perioada 20/07/2026 - 13/09/2026, pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
2.2. Campania începe la data de 20/07/2026, ora 10:00:00, și se încheie la data de 13/09/2026, ora 23:59:59.
2.3. Premiile vor fi acordate în conformitate cu mecanismul de tip instant win descris în prezentul Regulament.
3. PRODUSE PARTICIPANTE
3.1. În prezenta Campanie participă următoarele șase produse:
• Coca‑Cola Original 250 ml NRGB
• Coca‑Cola Zero Sugar 250 ml NRGB
• Coca‑Cola Original 500 ml PET
• Coca‑Cola Zero Sugar 500 ml PET
• Coca‑Cola Original 330 ml doză
• Coca‑Cola Zero Sugar 330 ml doză
3.2. Orice produse comercializate sub marca Coca‑Cola care nu sunt enumerate la clauza 3.1 nu sunt eligibile pentru participarea la prezenta Campanie.
3.3. După încheierea Campaniei, respectiv după data de 13/09/2026, ora 23:59:59, Produsele Participante își pierd statutul de produse participante în Campanie.
3.4. Organizatorul nu este responsabil și nu își asumă nicio obligație cu privire la vânzarea Produselor Participante după data de încheiere a Campaniei.
4. ELIGIBILITATE
4.1. Campania este deschisă persoanelor fizice rezidente în Republica Moldova care, la momentul participării, au împlinit vârsta de 16 (șaisprezece) ani, au luat cunoștință de prezentul Regulament și l-au acceptat integral și participă la Campanie prin achiziționarea produselor indicate la clauza 3.1.
4.2. Minorii cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani pot participa la Campanie numai cu acordul reprezentantului lor legal, respectiv al unuia dintre părinți, tutorelui, curatorului sau îngrijitorului, după caz, conform legislației Republicii Moldova. Organizatorul poate solicita dovada unui astfel de acord în orice etapă a procesului de validare. Consumatorii cu vârsta sub 16 ani nu sunt vizați de Campanie și nu pot participa, în conformitate cu cerințele digitale globale aplicabile și Politica de Marketing Responsabil.
4.3. Participarea la Campanie implică acceptarea integrală a prezentului Regulament și, după caz, confirmarea faptului că participantul minor a obținut în prealabil acordul reprezentantului legal.
4.4. Nu sunt eligibile pentru participarea la Campanie următoarele persoane:
• Reprezentanții Organizatorului, inclusiv, dar fără a se limita la, angajații acestuia;
• Reprezentanții, inclusiv, dar fără a se limita la, angajații oricăror companii implicate în activități legate de organizarea și desfășurarea Campaniei, precum și colaboratorii Organizatorului;
• Membrii de familie ai persoanelor menționate mai sus, prin care se înțeleg copiii, părinții, soțul/soția și frații/surorile;
• Persoanele cu vârsta sub 16 ani;
• Minorii cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani care nu au acordul unui reprezentant legal.
4.5. Organizatorul poate verifica în orice moment dacă o persoană respectă prevederile prezentului Regulament. În cazul în care Organizatorul constată sau este informat cu privire la încălcarea Regulamentului, nerespectarea condițiilor de participare ori existența unor indicii de practici suspecte, ilegale sau frauduloase, sabotaj, perturbare sau tentative de acest fel care afectează Campania, Organizatorul ori orice părți implicate, Organizatorul poate suspenda, anula sau retrage drepturi, beneficii ori premii și/sau poate descalifica participanții implicați, inclusiv câștigătorii. În asemenea cazuri, Organizatorul nu datorează participantului descalificat nicio despăgubire de orice natură.
4.6. În cazul identificării unor persoane care au influențat sau au facilitat acordarea premiilor către persoane care nu îndeplinesc condițiile de eligibilitate prevăzute de prezentul Regulament, Organizatorul are dreptul să solicite restituirea premiilor și să întreprindă acțiuni legale atât împotriva persoanelor care au facilitat o asemenea participare, cât și împotriva persoanelor care au participat în mod necorespunzător.
4.7. Organizatorul își rezervă dreptul de a interzice orice participare care contravine prezentului Regulament și de a refuza acordarea ori de a retrage premiile participanților care încalcă Regulamentul.
4.8. Orice tentativă de fraudă va conduce la excluderea participantului din Campanie, Organizatorul urmând să informeze participantul cu privire la descalificare printr-un mesaj transmis la adresa de email furnizată de participant.
5. MECANISMUL DE PARTICIPARE
5.1. Participarea la Campanie este posibilă prin înregistrare online, după cum urmează:
5.1.1. Participantul achiziționează unul dintre produsele Coca‑Cola enumerate la clauza 3.1 din orice magazin de retail de pe teritoriul Republicii Moldova.
5.1.2. Participantul scanează codul QR de pe ambalajul Produsului Participant și accesează pagina de campanie disponibilă prin coca-cola.com/md/ro/offerings/coke-icon-2026.
5.1.3. Participantul se înregistrează pe platforma Campaniei prin furnizarea adresei de email și prin confirmarea acceptării prezentului Regulament și a Politicii de confidențialitate aplicabile. La etapa de înregistrare nu se solicită număr de telefon.
5.1.4. Participantul introduce codul unic de participare aflat pe Produsul Participant, respectiv: pentru produsele NRGB, sub etichetă; pentru doze, sub cheiță; iar pentru produsele PET, sub capac.
5.1.5. După introducerea unui cod unic de participare valid, participantul rotește roata digitală a premiilor pe platforma Campaniei.
5.1.6. Participantul vede instant pe ecran dacă a câștigat un premiu sau dacă are șansa de a câștiga data viitoare.
5.1.7. În cazul în care participantul câștigă un premiu, platforma va afișa pe ecran confirmarea premiului câștigat și va transmite automat un email de confirmare la adresa de email furnizată la înregistrare.
5.1.8. Codurile voucherelor digitale McDonald’s sunt furnizate instant atât prin rezultatul afișat pe pagina de campanie, cât și prin notificarea automată transmisă prin email.
5.1.9. Fiecare cod unic valid poate fi utilizat o singură dată. Un cod devine invalid după ce a fost introdus cu succes pe platforma Campaniei.
5.1.10. Pe durata Campaniei, un participant poate înregistra un număr nelimitat de coduri unice valide, însă nu mai mult de 10 (zece) coduri pe zi calendaristică utilizând o singură adresă de email. În cazul depășirii acestei limite, Organizatorul și/sau Agenția pot restricționa temporar posibilitatea de înregistrare a unor noi coduri, pot bloca înregistrările relevante sau pot refuza participarea ulterioară la Campanie în caz de suspiciune de activitate frauduloasă, înregistrare automată a codurilor sau alte încălcări ale prezentului Regulament, sub rezerva limitărilor privind premiile prevăzute la clauza 6.2.
5.1.11. Participantul este înregistrat automat în Campanie după fiecare cod unic valid introdus în Perioada Campaniei.
5.2. Organizatorul își rezervă dreptul de a respinge codurile de participare care nu respectă condiția de achiziție, par a fi invalide, duplicate, modificate, obținute în mod nelegal sau utilizate cu încălcarea prezentului Regulament.
6. PREMIILE CAMPANIEI ȘI MODALITATEA DE ACORDARE A ACESTORA
6.1. Pe durata Campaniei vor fi acordate în total 20 840 (douăzeci de mii opt sute patruzeci) de premii de tip instant win prin intermediul platformei coca-cola.com/md/ro/offerings/coke-icon-2026. Premiile oferite în cadrul Campaniei sunt:
• Categoria I - 8 × Apple iPhone 17 Pro Max 512 GB, acordate ca premii de tip instant win prin platforma Campaniei. Culoarea exactă poate depinde de disponibilitatea la furnizor.
• Categoria II - 672 de premii constând în articole promoționale branduite Coca‑Cola, respectiv mini-frigider, umbrelă, ochelari de soare, prosop și jachetă varsity, acordate ca premii de tip instant win prin platforma Campaniei.
• Categoria III – 20 160 × vouchere digitale pentru meniuri McDonald’s, acordate ca premii de tip instant win prin platforma Campaniei. Fiecare voucher conferă titularului dreptul la un voucher combo McDonald’s (Combo McPuișor, Combo Hamburger sau Combo McToast).
6.2. Pentru a asigura o participare echitabilă, pe întreaga Perioadă a Campaniei se aplică următoarele limitări privind primirea premiilor:
• Vouchere digitale pentru meniuri McDonald’s: fiecare participant, identificat prin adresa de email utilizată la înregistrare, poate câștiga vouchere digitale pentru meniuri McDonald’s de maximum 5 (cinci) ori pe întreaga Perioadă a Campaniei. Voucherele vor fi valabile până la data de 15 octombrie 2026. Voucherele pot fi valorificate prin aplicația McDonald’s, iar meniurile pot fi primite doar la casa de marcat din restaurantele McDonald’s din Republica Moldova.
• Premii constând în articole promoționale: fiecare participant, identificat prin adresa de email utilizată la înregistrare, poate primi maximum 1 (un) articol din fiecare categorie de articole promoționale pe întreaga Perioadă a Campaniei, respectiv maximum 1 mini-frigider, 1 umbrelă, 1 pereche de ochelari de soare, 1 prosop și 1 jachetă varsity.
• Premiul iPhone: fiecare participant, identificat prin adresa de email utilizată la înregistrare, poate câștiga premiul Apple iPhone 17 Pro Max 512 GB maximum 1 (o) dată pe întreaga Perioadă a Campaniei.
• Organizatorul își rezervă dreptul de a anula orice premiu acordat peste limitele de mai sus și de a desemna un alt câștigător, după caz.
6.3. Toți câștigătorii sunt selectați în mod aleatoriu și automat prin mecanismul de tip instant win implementat pe platforma coca-cola.com/md/ro/offerings/coke-icon-2026. Acest mecanism este un sistem/proces electronic automatizat, care funcționează conform setărilor tehnice ale platformei Campaniei, fără intervenție umană în selectarea momentelor câștigătoare, alocarea premiilor sau generarea rezultatelor câștigătoare/necâștigătoare. Momentele câștigătoare, alocarea premiilor și mesajele de confirmare sunt generate de platforma Campaniei în conformitate cu setările tehnice aprobate pentru Campanie.
6.4. Rezultatul afișat pe ecran pe platforma Campaniei și emailul automat de confirmare transmis participantului constituie confirmarea preliminară a câștigului. Pentru premiile din Categoria I și Categoria II, premiul rămâne supus validării câștigătorului în conformitate cu prezentul Regulament.
6.5. Voucherele digitale McDonald’s din Categoria III sunt livrate instant prin rezultatul afișat pe pagina de campanie și prin notificarea automată transmisă prin email. Premiile din Categoria III nu necesită comunicare suplimentară cu câștigătorul, cu excepția cazurilor în care aceasta este necesară pentru suport tehnic, prevenirea fraudei sau conformitate legală.
6.6. Echipa digitală desemnată pentru Campanie va extrage lista câștigătorilor din Categoria I și Categoria II de două ori pe săptămână, preliminar luni și joi, în scopuri de validare a câștigătorilor, comunicare și predare a premiilor. În cazul în care o zi planificată pentru extragere este o zi nelucrătoare sau intervine un impediment tehnic, extragerea poate fi efectuată în următoarea zi lucrătoare.
6.7. Agenția va contacta câștigătorii din Categoria I și Categoria II prin email în termen de 7 (șapte) zile calendaristice de la data extragerii listei relevante a câștigătorilor sau de la primirea listei de câștigători de la echipa digitală. În cazul în care câștigătorul nu răspunde în termen de 7 (șapte) zile calendaristice de la data transmiterii emailului de validare, refuză să furnizeze informațiile solicitate pentru validare, nu îndeplinește condițiile de eligibilitate sau este descalificat conform prezentului Regulament, câștigătorul pierde dreptul la premiu și poate fi selectat un câștigător alternativ (câștigător de rezervă) în conformitate cu clauza 6.13.
6.8. Procesul de selecție și validare va continua până la acordarea corespunzătoare a tuturor premiilor sau până când Organizatorul stabilește, în conformitate cu prezentul Regulament și legislația aplicabilă, că acordarea premiilor nu mai este posibilă.
6.9. Toți participanții care îndeplinesc condițiile de mai sus sunt înregistrați automat în Campanie după fiecare introducere a unui cod unic valid.
6.10. Premiile pot fi acordate numai pe teritoriul Republicii Moldova.
6.11. Niciunul dintre premiile Campaniei nu poate fi înlocuit cu echivalentul său în numerar ori cu alte bunuri sau servicii, iar premiile nu pot fi cesionate sau transferate altor persoane.
6.12. Organizatorul își rezervă dreptul de a substitui premiile, integral sau parțial, cu premii de valoare egală sau mai mare, în orice moment, fără notificare prealabilă, în cazul unor circumstanțe aflate în afara controlului său rezonabil sau al oricăror alte circumstanțe neprevăzute care fac indisponibile premiile avute inițial în vedere. O astfel de substituire nu conferă participanților dreptul de a solicita echivalentul în numerar sau un alt premiu alternativ.
6.13. În cazul în care un câștigător selectat pierde dreptul la premiu, nu trece validarea, nu răspunde în termenul aplicabil, refuză sau nu furnizează informațiile solicitate, nu ridică premiul în perioada comunicată, este descalificat sau, din orice alt motiv, nu poate primi premiul, Organizatorul își rezervă dreptul de a selecta un câștigător alternativ (câștigător de rezervă). Câștigătorul alternativ va fi selectat din lista de rezervă aplicabilă generată de platforma Campaniei sau, în cazul în care o astfel de listă de rezervă nu este disponibilă, prin același mecanism automatizat al platformei Campaniei, dintre înscrierile eligibile, și va fi supus acelorași cerințe de validare și eligibilitate ca și câștigătorul inițial.
7. VALIDAREA CÂȘTIGĂTORILOR ȘI LIVRAREA PREMIILOR
7.1. După extragerea listei câștigătorilor din Categoria I și Categoria II, Agenția și/sau Organizatorul vor contacta câștigătorii la adresa de email furnizată la înregistrare, în vederea validării identității acestora, confirmării respectării condițiilor de eligibilitate și organizării predării premiilor.
7.2. Pentru validarea și livrarea premiilor din Categoria I și Categoria II, câștigătorii vor furniza, la solicitarea Organizatorului sau a Agenției, datele cu caracter personal strict necesare pentru validare și livrare, care pot include numele și prenumele, adresa de email, numărul de telefon, adresa poștală completă, datele actului de identitate și, după caz, dovada acordului reprezentantului legal al unui minor cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani.
7.3. Organizatorul își rezervă dreptul de a solicita un act de identitate valabil pentru confirmarea identității câștigătorului și a respectării condițiilor privind vârsta și eligibilitatea.
7.4. În cazul în care câștigătorul nu furnizează sau refuză să furnizeze informațiile solicitate, furnizează informații incorecte sau incomplete, nu răspunde în termenul indicat în prezentul Regulament sau în emailul de validare ori nu respectă cerințele de eligibilitate, premiul va fi anulat, iar Organizatorul poate desemna un câștigător alternativ (câștigător de rezervă) în conformitate cu clauza 6.13 și mecanismul Campaniei.
7.5. Voucherele digitale McDonald’s din Categoria III vor fi furnizate instant pe pagina de campanie și transmise automat la adresa de email furnizată la înregistrare. Organizatorul nu este responsabil pentru neprimirea voucherelor cauzată de indicarea unei adrese de email incorecte sau incomplete, de filtrarea mesajelor ca spam de către furnizorul serviciului de email, de setările emailului participantului sau de alte circumstanțe aflate în afara controlului Organizatorului.
7.6. Premiile fizice din Categoria II, constând în articole promoționale branduite Coca‑Cola, vor fi livrate prin poștă sau curier la adresa poștală indicată de câștigătorul validat. Premiul va fi acordat după ce câștigătorul își confirmă eligibilitatea și în termenul necesar în mod rezonabil pentru organizarea livrării premiului către câștigător. Organizatorul nu este responsabil pentru întârzierile sau imposibilitatea livrării cauzate de date de livrare incorecte sau incomplete furnizate de câștigător ori de circumstanțe aflate în afara controlului Organizatorului.
7.7. Premiul din Categoria I, Apple iPhone 17 Pro Max 512 GB, va fi predat personal câștigătorului validat la sediul Agenției situat la adresa Republica Moldova, Chișinău, str. Serghei Lazo 25/1, de luni până vineri, între orele 09:00 și 18:00, sau printr-o altă modalitate agreată de Organizator și comunicată în prealabil câștigătorului. Premiul va fi acordat după ce câștigătorul își confirmă eligibilitatea și în termenul necesar în mod rezonabil pentru organizarea predării sau livrării premiului către câștigător. Câștigătorul va fi informat în prealabil cu privire la data și modalitatea exactă de ridicare sau primire a premiului.
7.8. În cazul în care câștigătorul nu se prezintă pentru ridicarea premiului din Categoria I în perioada comunicată de Agenție și/sau Organizator, fără o justificare rezonabilă comunicată în prealabil, câștigătorul pierde dreptul la premiu, iar Organizatorul poate desemna un câștigător alternativ (câștigător de rezervă) în conformitate cu clauza 6.13 și mecanismul Campaniei.
7.9. Organizatorul nu este responsabil pentru imposibilitatea acordării premiilor din cauze aflate în afara controlului său, inclusiv, dar fără a se limita la, forța majoră, greve, restricții legale, situații excepționale, perturbări ale serviciilor poștale, de curierat, bancare, ale platformelor digitale sau ale serviciilor de email.
7.10. Premiile nu pot fi cesionate sau transferate altor persoane și nu pot fi preschimbate în bani sau în alte bunuri ori servicii.
8. DOVADA ACHIZIȚIEI ȘI PREVENIREA FRAUDEI
8.1. Participanții trebuie să participe la Campanie cu bună-credință și numai prin utilizarea codurilor unice obținute de pe Produsele Participante achiziționate în conformitate cu prezentul Regulament.
8.2. În cazul suspiciunii de activitate frauduloasă, inclusiv, dar fără a se limita la, manipulare, obținerea sau utilizarea neautorizată a codurilor promoționale, înscrieri automatizate, crearea mai multor conturi pentru eludarea limitărilor privind premiile, separarea sau tăierea elementelor de ambalaj care conțin codul sau orice alt comportament menit să afecteze desfășurarea corectă a Campaniei, Organizatorul își rezervă dreptul de a solicita unui potențial câștigător sau unui câștigător confirmat să prezinte o dovadă valabilă de achiziție a Produsului Participant.
8.3. Dovada valabilă a achiziției poate include, fără limitare, bonul fiscal, ambalajul original al Produsului Participant sau alte dovezi solicitate în mod rezonabil de Organizator pentru confirmarea achiziției legale și a deținerii Produsului Participant.
8.4. Neprezentarea unei astfel de dovezi de achiziție la solicitare sau prezentarea unei dovezi considerate de Organizator ca fiind insuficientă, modificată sau neconcordantă poate conduce la descalificare și pierderea premiului, fără ca participantului să i se datoreze vreo despăgubire.
8.5. Organizatorul își rezervă dreptul de a bloca, suspenda, anula sau invalida orice cod, înscriere, cont, confirmare de premiu sau premiu în cazul existenței unor indicii rezonabile de fraudă, abuz, manipulare tehnică, încălcare a prezentului Regulament sau încălcare a legislației aplicabile.
9. PROTECȚIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL
9.1. Tuturor participanților la Campanie le sunt garantate drepturile prevăzute de legislația aplicabilă a Republicii Moldova privind protecția datelor cu caracter personal, inclusiv Legea nr. 133 din 8 iulie 2011 privind protecția datelor cu caracter personal, astfel cum poate fi modificată sau înlocuită din când în când.
9.2. Pentru participarea la Campanie, participantul furnizează doar adresa de email necesară pentru înregistrare, împreună cu confirmările și consimțămintele solicitate pe platforma Campaniei, inclusiv acceptarea prezentului Regulament și a Politicii de confidențialitate aplicabile. La etapa de înregistrare nu se solicită număr de telefon.
9.3. Pentru câștigătorii din Categoria I și Categoria II, date suplimentare cu caracter personal pot fi solicitate numai după câștig, în scopuri de validare, conformitate legală, livrare și predare a premiului. Aceste date pot include numele și prenumele, numărul de telefon, adresa de email, adresa poștală, datele actului de identitate, semnătura pe documentele de predare-primire și, după caz, dovada acordului reprezentantului legal pentru minorii cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani.
9.4. Participantul poate accesa și consulta Nota de informare completă privind prelucrarea datelor cu caracter personal în cadrul Campaniei, disponibilă la următoarea adresă: https://datatrust.coca-cola.com/xg/ro/notices/global-consumer-privacy-notice.
9.5. Comunicările de marketing pot fi transmise participanților numai în cazul în care participantul a furnizat un consimțământ separat și valabil pentru astfel de comunicări sau în cazul în care există un alt temei legal aplicabil conform legii. Refuzul de a consimți la comunicările de marketing Coca‑Cola nu afectează dreptul de participare la Campanie. Totuși, valorificarea unui voucher digital McDonald’s prin aplicația McDonald’s poate necesita crearea sau accesarea unui cont McDonald’s și acceptarea setărilor sau consimțămintelor solicitate de McDonald’s pentru accesarea ofertelor exclusive și personalizate, în conformitate cu regulile aplicației McDonald’s și notele sale de informare privind confidențialitatea.
9.6. Anunțarea câștigătorilor poate fi efectuată public numai în măsura permisă de legislația aplicabilă și/sau în baza consimțământului separat al câștigătorului, atunci când acesta este necesar. Câștigătorilor li se poate solicita să furnizeze acordul scris pentru utilizarea numelui, prenumelui, premiului, imaginii și vocii acestora în materialele publicitare ale Organizatorului, fără remunerație.
9.7. Pe pagina Campaniei sau pe website-ul coca-cola.com/md/ro/offerings/coke-icon-2026 nu va fi publicată nicio listă, filă, bază de date sau altă secțiune care să conțină adresele de email ale câștigătorilor. Orice publicare sau anunțare a câștigătorilor, în măsura în care va avea loc, poate include numai date permise de legislația aplicabilă și/sau date pentru care câștigătorul a furnizat consimțământ separat atunci când acesta este necesar, și numai în măsura minimă necesară pentru anunțarea câștigătorilor, transparență și conformitate legală.
9.8. Participanții la Campanie, în calitate de persoane vizate, își pot exercita drepturile prevăzute de legislația aplicabilă privind protecția datelor, inclusiv dreptul la informare, dreptul de acces, dreptul la rectificare, dreptul la ștergerea datelor, dreptul de opoziție, dreptul la restricționarea prelucrării, dreptul la portabilitatea datelor, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale automatizate, după caz, dreptul de a-și retrage consimțământul atunci când prelucrarea se bazează pe consimțământ și dreptul de a se adresa instanțelor de judecată sau autorității de supraveghere competente. Participanții își pot exercita aceste drepturi prin completarea formularului disponibil la următoarea adresă: https://privacyportal.onetrust.com/webform/e3ab7adf-beb9-4769-844e-c1ec4e6d17bb/e0113868-a202-4843-8f48-8661d970b17f.
9.9. Organizatorul se angajează să păstreze confidențialitatea datelor cu caracter personal și să aplice măsuri tehnice și organizatorice adecvate pentru protejarea acestor date împotriva pierderii, distrugerii accidentale sau ilegale, divulgării sau accesului neautorizat, precum și împotriva oricărei forme de prelucrare ilegală.
9.10. Organizatorul va lua toate măsurile necesare pentru a se asigura că datele cu caracter personal sunt prelucrate numai pentru perioada necesară scopurilor stabilite în prezentul Regulament și în conformitate cu obligațiile legale aplicabile privind păstrarea datelor.
9.11. În scopul prelucrării datelor cu caracter personal în cadrul Campaniei, cu excepția cazului în care Politica de confidențialitate aplicabilă prevede altfel, S.A. Coca‑Cola Services, N.V., în calitate de Organizator, acționează ca operator și deținător al datelor cu caracter personal colectate prin platforma Campaniei. „INDIGO Grup” S.R.L., în calitate de Agenție, acționează ca persoană împuternicită/operator împuternicit al Organizatorului în toate aspectele pentru care Agenția este contractată de Organizator, inclusiv din perspectiva prelucrării datelor cu caracter personal, și prelucrează aceste date numai conform instrucțiunilor documentate ale Organizatorului și în conformitate cu legislația aplicabilă.
10. RĂSPUNDEREA ORGANIZATORULUI ȘI ASPECTE FISCALE
10.1. Organizatorul nu este responsabil pentru:
• Erorile comise de participanți la completarea datelor de înregistrare;
• Adresele de email incorecte, incomplete, inactive sau inaccesibile indicate de participanți;
• Funcționarea necorespunzătoare a platformei de înregistrare online din motive tehnice aflate în afara controlului Organizatorului;
• Imposibilitatea validării câștigătorilor din cauza lipsei unui act de identitate, lipsei acordului reprezentantului legal, după caz, refuzului de a furniza datele de validare sau neacordării unui răspuns în termenele stabilite în prezentul Regulament;
• Pierderea, întârzierea sau nelivrarea emailurilor cauzată de furnizorul serviciului de email al participantului, filtrele spam, setările incorecte ale emailului sau alte circumstanțe aflate în afara controlului Organizatorului.
10.2. Pentru premiul din Categoria I, respectiv Apple iPhone 17 Pro Max 512 GB, orice impozit datorat conform legislației fiscale aplicabile a Republicii Moldova în legătură cu acordarea acestui premiu va fi calculat, declarat și achitat de Agenție, atunci când acest lucru este cerut de lege. Prezenta clauză se aplică numai premiului din Categoria I.
10.3. Organizatorul nu este responsabil pentru nicio neconformitate a premiilor. Orice reclamații privind premiile vor fi colectate centralizat de Organizator și ulterior redirecționate către furnizorii sau producătorii relevanți, în baza documentelor oficiale de achiziție, pentru soluționare conform procedurilor aplicabile.
10.4. Organizatorul nu va accepta nicio reclamație privind modalitatea tehnică de funcționare a mecanismului instant win, cu excepția cazului în care reclamația vizează o eroare tehnică dovedită care afectează participarea sau alocarea premiilor.
10.5. Participanții nu au dreptul să solicite modificarea și/sau excluderea oricăror termeni sau clauze ale prezentului Regulament.
10.6. Răspunderea Organizatorului privind acordarea premiilor este limitată în conformitate cu prezentul Regulament.
10.7. Organizatorul nu poartă nicio răspundere cu privire la drepturile de proprietate asupra premiilor după transferarea acestora către câștigători.
10.8. Organizatorul este exonerat de orice prejudiciu suferit de câștigător, indiferent de natura acestuia, odată cu intrarea în posesie a premiului de către câștigător prin semnarea actului de predare-primire a premiului, cu excepția cazului în care o astfel de excludere nu este permisă de legislația aplicabilă.
10.9. Imposibilitatea câștigătorului de a intra în posesia oricărui premiu din cadrul acestei Campanii, din motive imputabile câștigătorului sau aflate în afara controlului Organizatorului, exonerează Organizatorul de orice răspundere.
11. LITIGII ȘI RECLAMAȚII
11.1. Orice litigii apărute între Organizator și participanți cu privire la orice aspect legat de Campanie vor fi soluționate pe cale amiabilă, iar, în cazul în care acest lucru nu este posibil, vor fi soluționate de instanțele competente ale Republicii Moldova.
11.2. Orice reclamații legate de Campanie pot fi transmise la adresa Organizatorului. Reclamațiile privind rezultatele Campaniei și acordarea premiilor pot fi depuse în termen de maximum 30 (treizeci) de zile calendaristice de la expirarea termenului prevăzut pentru ridicarea sau primirea premiului. După expirarea acestui termen, Organizatorul nu va mai examina nicio reclamație.
11.3. Orice alte reclamații legate de Campanie trebuie depuse de persoana interesată în termen de 7 (șapte) zile calendaristice de la data producerii situației care a generat conflictul sau litigiul. Termenul de răspuns la reclamații este de 7 (șapte) zile calendaristice de la recepționare. Reclamațiile trebuie transmise în formă scrisă la adresa poștală indicată în prezentul Regulament sau la canalul de email/contact comunicat de Organizator. Confirmarea de primire a corespondenței expediate prin poștă constituie, în toate cazurile, dovada recepționării de către destinatar.
11.4. Deciziile Organizatorului privind aspectele organizatorice ale Campaniei sunt finale și obligatorii pentru toți participanții, sub rezerva drepturilor imperative prevăzute de legislația aplicabilă.
11.5. Organizatorul are dreptul să ia toate măsurile necesare în cazul tentativelor de fraudă, abuzurilor sau altor acțiuni care ar putea afecta imaginea ori costurile aferente organizării și desfășurării Campaniei.
12. IMPEDIMENTUL JUSTIFICATOR
12.1. În sensul prezentului Regulament, impediment justificator înseamnă orice eveniment care nu poate fi controlat, remediat sau prevăzut în mod rezonabil de către Organizator, inclusiv imposibilitatea Organizatorului, din motive independente de voința sa, de a-și îndeplini obligațiile asumate prin Regulament.
12.2. Dacă un impediment justificator împiedică sau întârzie total sau parțial executarea Regulamentului și continuarea Campaniei, Organizatorul va fi exonerat de răspunderea privind îndeplinirea obligațiilor sale pentru perioada în care această îndeplinire este împiedicată sau întârziată. În cazul în care Organizatorul invocă impedimentul justificator, acesta are obligația de a informa participanții la Campania în curs în termen de 5 (cinci) zile lucrătoare de la apariția acestuia, prin website-ul Campaniei sau prin alte canale oficiale de comunicare.
13. DISPOZIȚII FINALE
13.1. Regulamentul oficial este disponibil public pe website-ul coca-cola.com/md/ro/offerings/coke-icon-2026.
13.2. Prezentul Regulament intră în vigoare la data de 20 iulie 2026 și rămâne valabil până la finalizarea validării și predării tuturor premiilor, sub rezerva termenilor prevăzuți în acesta.
13.3. Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica prezentul Regulament, cu informarea publicului prin canalele oficiale, în conformitate cu legislația aplicabilă.
13.4. Organizatorul nu este responsabil pentru anularea, suspendarea sau modificarea Campaniei din cauză de forță majoră, impediment justificator, restricții impuse de autorități, modificări legislative, circumstanțe tehnice aflate în afara controlului său sau alte circumstanțe care fac imposibilă sau semnificativ mai împovărătoare continuarea Campaniei.
13.5. Orice litigii vor fi soluționate pe cale amiabilă, iar, în cazul în care acest lucru nu este posibil, de instanțele competente ale Republicii Moldova.
13.6. Prin participarea la Campanie, participanții confirmă că au citit, au înțeles și au acceptat integral prezentul Regulament.
13.7. Campania încetează automat la data indicată la clauza 2.2, cu excepția cazului în care încetează mai devreme în conformitate cu prezentul Regulament sau legislația aplicabilă.
13.8. Campania poate înceta și înainte de data planificată în caz de forță majoră, impediment justificator, modificări legislative, circumstanțe tehnice aflate în afara controlului Organizatorului sau orice alte circumstanțe care ar face imposibilă continuarea Campaniei ori ar majora bugetul necesar pentru organizarea și desfășurarea Campaniei peste limitele aprobate.